Acestea sunt versetele biblice despre care vorbesc Suflare
Geneza 2 : 7
7 Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu.
Geneza 7 : 22
22 Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de viață în nări, tot ce era pe pământul uscat a murit.
Faptele apostolilor 17 : 25
25 El nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea trebuință de ceva, El, care le dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile.
2 Samuel 22 : 16
16 Fundul mării s-a văzut, temeliile lumii au fost descoperite de mustrarea Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui.
Iov 4 : 9
9 Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciți de vântul mâniei Lui.
Iov 15 : 30
30 Nu va putea ieși din întuneric, flacăra îi va arde mlădițele, și Dumnezeu îl va pierde cu suflarea gurii Lui.
Iov 33 : 4
4 Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, și suflarea Celui Atotputernic îmi dă viață.
Iov 37 : 10
10 Dumnezeu, prin suflarea Lui, face gheața și micșorează locul apelor mari.
Psalmul 18 : 15
15 Atunci s-a văzut albia apelor și s-au descoperit temeliile lumii, la mustrarea Ta, Doamne, la vuietul suflării nărilor Tale.
Psalmul 33 : 6
6 Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului, și toată oștirea lor — prin suflarea gurii Lui.
Isaia 30 : 33
33 Căci de multă vreme este pregătit un rug, gătit și pentru împărat: adânc și lat este făcut, cu foc și lemne din belșug. Suflarea Domnului îl aprinde ca un șuvoi de pucioasă.
Ezechiel 37 : 9
9 El mi-a zis: „Prorocește și vorbește-i duhului! Prorocește, fiul omului, și zi-i duhului: «Așa vorbește Domnul Dumnezeu: ‘Duhule, vino din cele patru vânturi și suflă peste morții aceștia, ca să învie!’»”
Leave a Reply