Acestea sunt versetele biblice despre care vorbesc Chemosh
1 Împărați 11 : 7
7 Atunci Solomon a zidit pe muntele din fața Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoș, urâciunea Moabului, și pentru Moloh, urâciunea fiilor lui Amon.
1 Împărați 11 : 33
33 Și aceasta, pentru că M-au părăsit și s-au închinat înaintea Astarteei, zeița sidonienilor, înaintea lui Chemoș, dumnezeul Moabului, și înaintea lui Milcom, dumnezeul fiilor lui Amon, și pentru că n-au umblat în căile Mele, ca să facă ce este drept înaintea Mea și să păzească legile și poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl lui Solomon.
2 Împărați 23 : 13
13 Împăratul a pângărit înălțimile care erau în fața Ierusalimului, pe partea dreaptă a Muntelui Pierzării, și pe care le zidise Solomon, împăratul lui Israel, Astarteei, urâciunea sidonienilor, lui Chemoș, urâciunea Moabului, și lui Milcom, urâciunea fiilor lui Amon.
Ieremia 48 : 7
7 Căci, pentru că te-ai încrezut în faptele și în vistieriile tale, vei fi luat și tu, și Chemoșul va merge în robie, cu preoții și căpeteniile lui.
Ieremia 48 : 13
13 Moabul va fi dat de rușine cu Chemoș, cum a fost dată de rușine casa lui Israel cu Betel, în care își punea încrederea.
Ieremia 48 : 46
46 Vai de tine, Moabule! Poporul din Chemoș este pierdut, căci fiii tăi sunt luați prinși de război, și fiicele tale — prinse de război.
Judecătorii 11 : 24
24 Oare ce-ți dă în stăpânire dumnezeul tău, Chemoș, nu vei stăpâni? Și tot ce ne-a dat în stăpânire Domnul, Dumnezeul nostru, înaintea noastră, noi să nu stăpânim?
Leave a Reply