Acestea sunt versetele biblice despre care vorbesc Șapte
Geneza 2 : 3
3 Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise și o făcuse.
Exodul 20 : 11
11 Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o.
Deuteronomul 5 : 14
14 Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă a Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca și robul și roaba ta să se odihnească întocmai ca tine.
Geneza 7 : 4
4 Căci după șapte zile voi face să plouă pe pământ patruzeci de zile și patruzeci de nopți și voi șterge astfel de pe fața pământului toate făpturile pe care le-am făcut.”
Geneza 7 : 10
10 După cele șapte zile au venit apele potopului pe pământ.
Geneza 8 : 10
10 A mai așteptat alte șapte zile și iarăși i-a dat drumul porumbelului din corabie.
Geneza 8 : 12
12 A mai așteptat alte șapte zile și i-a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el.
Geneza 50 : 10
10 Când au ajuns la aria lui Atad, care este dincolo de Iordan, au făcut plângere mare și jalnică, și Iosif a ținut în cinstea tatălui său un bocet de șapte zile.
Iov 2 : 13
13 Și au șezut pe pământ, lângă el, șapte zile și șapte nopți fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea.
Exodul 7 : 25
25 Au trecut șapte zile după ce a lovit Domnul Râul.
Iosua 6 : 4
4 Șapte preoți să poarte înaintea chivotului șapte trâmbițe din corn de berbec; în ziua a șaptea să înconjurați cetatea de șapte ori, și preoții să sune din trâmbițe.
Exodul 12 : 15
15 Timp de șapte zile veți mânca azime. Din cea dintâi zi veți scoate aluatul din casele voastre, căci oricine va mânca pâine dospită, din ziua întâi până în ziua a șaptea, va fi nimicit din Israel.
1 Samuel 10 : 8
8 Apoi să te cobori înaintea mea la Ghilgal, și eu mă voi coborî la tine ca să aduc arderi-de-tot și jertfe de mulțumire. Să mă aștepți șapte zile acolo, până voi ajunge eu la tine și-ți voi spune ce ai să faci!”
1 Samuel 13 : 8
8 A așteptat șapte zile, după timpul hotărât de Samuel. Dar Samuel nu venea la Ghilgal, și poporul se împrăștia de lângă Saul.
Leave a Reply