Despre ce spune Biblia milă – Toate versetele biblice despre milă

Acestea sunt versetele biblice despre care vorbesc milă

Luca 6 : 36
36 Fiți dar milostivi, cum și Tatăl vostru este milostiv!

Iacov 2 : 13
13 căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă, dar mila biruie judecata.

Matei 5 : 7
7 Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!

1 Ioan 1 : 9
9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.

1 Petru 1 : 3
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie

Matei 9 : 13
13 Duceți-vă de învățați ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă»! Căci n-am venit să-i chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși.”

Coloseni 3 : 12
12 Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu sfinți și preaiubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare!

Psalmul 103 : 1 – 22
1 Un psalm al lui David Binecuvântează-L, suflete, pe Domnul și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!
2 Binecuvântează-L, suflete, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui!
3 El îți iartă toate fărădelegile tale, El îți vindecă toate bolile tale,
4 El îți izbăvește viața din groapă, El te încununează cu bunătate și îndurare;
5 El îți satură de bunătăți bătrânețea și te face să întinerești iarăși ca vulturul.
6 Domnul le face dreptate și judecată tuturor celor asupriți.
7 El i-a arătat căile Sale lui Moise și lucrările Sale — copiilor lui Israel.
8 Domnul este îndurător și milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate.
9 El nu Se ceartă fără încetare și nu ține mânia pe vecie.
10 Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepsește după fărădelegile noastre,
11 ci, cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El;
12 cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi.
13 Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.
14 Căci El știe din ce suntem făcuți: Își aduce aminte că suntem țărână.
15 Omul — zilele lui sunt ca iarba, și înflorește ca floarea de pe câmp!
16 Când trece un vânt peste ea, nu mai este, și locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaște.
17 Dar bunătatea Domnului ține în veci pentru cei ce se tem de El și îndurarea Lui — pentru copiii copiilor lor,
18 pentru cei ce păzesc legământul Lui și își aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească.
19 Domnul Și-a așezat scaunul de domnie în ceruri, și domnia Lui stăpânește peste tot.
20 Binecuvântați-L pe Domnul, îngeri ai Lui, care sunteți tari în putere, care împliniți poruncile Lui și care ascultați de glasul cuvântului Lui!
21 Binecuvântați-L pe Domnul, toate oștirile Lui, robii Lui, care faceți voia Lui!
22 Binecuvântați-L pe Domnul, toate lucrările Lui, în toate locurile stăpânirii Lui! Binecuvântează-L, suflete, pe Domnul!

Evrei 4 : 16
16 Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, ca să fim ajutați la vreme de nevoie!

Coloseni 3 : 13
13 Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul! Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi!

Luca 6 : 37
37 Nu judecați, și nu veți fi judecați; nu osândiți, și nu veți fi osândiți; iertați, și vi se va ierta!

Iacov 2 : 12 – 13
12 Să vorbiți și să lucrați ca niște oameni care au să fie judecați de o lege a slobozeniei:
13 căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă, dar mila biruie judecata.

Iuda 1 : 23 – 25
23 căutați să-i mântuiți pe unii, smulgându-i din foc; de alții, iarăși, fie-vă milă cu frică, urând până și cămașa mânjită de carne!
24 Iar a Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere și să vă facă să vă înfățișați fără prihană și plini de bucurie înaintea slavei Sale,
25 a singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slava, măreția, puterea și stăpânirea, mai înainte de toți vecii, și acum, și în veci! Amin!

1 Corinteni 10 : 13
13 Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.

Proverbele 21 : 21
21 Cine urmărește neprihănirea și bunătatea găsește viață, neprihănire și slavă.

2 Petru 3 : 9
9 Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.

Proverbele 14 : 21
21 Cine-l disprețuiește pe aproapele său face un păcat, dar ferice de cine are milă de cei nenorociți!

Romani 12 : 8
8 Cine îi îmbărbătează pe alții să se țină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuiește să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie.

Proverbele 11 : 17
17 Omul milostiv își face bine sufletului său, dar omul fără milă își tulbură însăși carnea lui.

Osea 4 : 1
1 Ascultați cuvântul Domnului, copii ai lui Israel, căci Domnul are o judecată cu locuitorii țării, pentru că nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoștință de Dumnezeu în țară:

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *