mergand inainte

Acestea sunt versetele biblice despre care vorbesc mergand inainte

Filipeni 3 : 12 – 14
12 Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit, dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus.
13 Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu în Hristos Isus.

Proverbele 3 : 5 – 6
5 Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta!
6 Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările!

Isaia 43 : 1 – 28
1 Acum, așa vorbește Domnul, care te-a făcut, Iacove, și Cel ce te-a întocmit, Israele: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: ești al Meu!
2 Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine, și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, și flacăra nu te va aprinde.
3 Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău. Eu dau Egiptul ca preț pentru răscumpărarea ta, Etiopia și Saba în locul tău.
4 De aceea, pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că ești prețuit și te iubesc, dau oameni pentru tine și popoare pentru viața ta.
5 Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine; Eu voi aduce înapoi neamul tău de la răsărit și te voi strânge de la apus.
6 Voi zice miazănopții: «Dă încoace!» și miazăzilei: «Nu opri, ci adu-Mi fiii din țările îndepărtate și fiicele de la marginea pământului:
7 pe toți cei ce poartă Numele Meu și pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit și i-am alcătuit!»”
8 Scoate afară poporul cel orb, care totuși are ochi, și surzii, care totuși au urechi!
9 Să se strângă toate neamurile și să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Care dintre ei ne-a făcut cele dintâi prorocii? Să-și aducă martorii și să-și dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii și să zică: „Adevărat!”
10 „Voi sunteți martorii Mei”, zice Domnul, „voi și Robul Meu pe care L-am ales, ca să știți, ca să Mă credeți și să înțelegeți că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost făcut niciun dumnezeu, și după Mine nu va fi,
11 Eu, Eu sunt Domnul, și în afară de Mine nu este niciun mântuitor!
12 Eu am vestit, am mântuit, am prorocit, nu sunt străin între voi; voi Îmi sunteți martori”, zice Domnul, „că Eu sunt Dumnezeu.
13 Eu sunt de la început și nimeni nu izbăvește din mâna Mea. Când lucrez Eu, cine se poate împotrivi?”
14 Așa vorbește Domnul, Răscumpărătorul vostru, Sfântul lui Israel: „Din pricina voastră îl trimit pe vrăjmaș împotriva Babilonului și îi cobor pe toți fugarii, chiar și pe haldeeni, pe corăbiile cu care se făleau.
15 Eu sunt Domnul, Sfântul vostru, Făcătorul lui Israel, Împăratul vostru.”
16 Așa vorbește Domnul, care a croit un drum pe mare și o cărare pe apele cele puternice,
17 care a scos care și cai, o oștire și războinici viteji, culcați deodată împreună, ca să nu se mai scoale, nimiciți și stinși ca un muc de lumânare:
18 „Nu vă mai gândiți la ce a fost mai înainte și nu vă mai uitați la cele vechi!
19 Iată, voi face ceva nou, și-i gata să se întâmple! Să nu-l cunoașteți voi oare? Voi face un drum prin pustie și râuri în locuri secetoase.
20 Fiarele câmpului Mă vor slăvi, șacalii și struții, pentru că voi da ape în pustie și râuri în locuri secetoase, ca să-Mi adăp poporul, poporul Meu cel ales,
21 poporul pe care Mi l-am alcătuit ca să vestească laudele Mele.
22 Și tu nu M-ai chemat, Iacove, căci te-ai obosit de Mine, Israele!
23 Nu Mi-ai adus oile tale ca ardere-de-tot și nu M-ai cinstit cu jertfele tale. Nu te-am chinuit cu daruri de mâncare, pe care trebuia să Mi le aduci, și nu te-am obosit cu jertfe de tămâie.
24 Nu Mi-ai cumpărat trestie mirositoare cu argint și nu M-ai săturat cu grăsimea jertfelor tale; dar tu M-ai chinuit cu păcatele tale și M-ai obosit cu nelegiuirile tale.
25 Eu, Eu îți șterg fărădelegile, pentru Mine, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.
26 Adu-Mi aminte; să ne judecăm împreună! Vorbește tu însuți, ca să-ți scoți dreptatea!
27 Cel dintâi tată al tău a păcătuit, și învățătorii tăi s-au răzvrătit împotriva Mea.
28 De aceea i-am socotit ca niște pângăriți pe căpeteniile sfântului Locaș, l-am dat pierzării pe Iacov și batjocurii pe Israel.

Isaia 43 : 18
18 „Nu vă mai gândiți la ce a fost mai înainte și nu vă mai uitați la cele vechi!

Exodul 14 : 15 – 16
15 Domnul i-a zis lui Moise: „Ce rost au strigătele acestea? Spune-le copiilor lui Israel să pornească înainte!
16 Tu ridică-ți toiagul, întinde-ți mâna spre mare și despic-o, și copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat!

2 Corinteni 5 : 17
17 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură[1] nouă. Cele vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi.

Psalmul 32 : 8
8 „Eu”, zice Domnul, „te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui și voi avea privirea îndreptată asupra ta.”

Ioan 5 : 8
8 „Scoală-te ”, i-a zis Isus, „ridică-ți patul și umblă!”

1 Ioan 1 : 1 – 10
1 Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieții —
2 pentru că viața a fost arătată, și noi am văzut-o și mărturisim despre ea și vă vestim viața veșnică, viață care era la Tatăl și care ne-a fost arătată — ,
3 deci ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos.
4 Și vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină.
5 Vestea pe care am auzit-o de la El și pe care v-o propovăduim este că Dumnezeu e lumină și în El nu este întuneric.
6 Dacă zicem că avem părtășie cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu trăim adevărul.
7 Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat.
8 Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri, și adevărul nu este în noi.
9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.
10 Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, și Cuvântul Lui nu este în noi.

2 Corinteni 5 : 1 – 21
1 Știm, într-adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veșnică.
2 Și gemem în cortul acesta, plini de dorința să ne îmbrăcăm peste el cu locașul nostru ceresc,
3 negreșit dacă, atunci când vom fi îmbrăcați, nu vom fi găsiți dezbrăcați de el.
4 Chiar în cortul acesta deci gemem apăsați, nu că dorim să fim dezbrăcați de trupul acesta, ci să fim îmbrăcați cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghițit de viață.
5 Și Cel ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului.
6 Așadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci știm că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul,
7 pentru că umblăm prin credință, nu prin vedere.
8 Da, suntem plini de încredere și ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.
9 De aceea ne și silim să-I fim plăcuți, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă.
10 Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
11 Ca unii care cunoaștem deci frica de Domnul, pe oameni căutăm să-i încredințăm; dar Dumnezeu ne cunoaște bine, și nădăjduiesc că și voi ne cunoașteți bine în cugetele voastre.
12 Cu aceasta nu ne lăudăm singuri iarăși înaintea voastră, ci vă dăm un temei de laudă cu privire la noi, ca să aveți cu ce răspunde acelora care se laudă cu ce este în înfățișare, și nu cu ce este în inimă.
13 Într-adevăr, dacă ne-am ieșit din minți, pentru Dumnezeu ne-am ieșit; dacă suntem întregi la minte, pentru voi suntem.
14 Căci dragostea lui Hristos ne strânge, fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toți, toți deci au murit.
15 Și El a murit pentru toți, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel ce a murit și a înviat pentru ei.
16 Așa că de acum încolo nu mai cunoaștem pe nimeni în felul lumii; și chiar dacă L-am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuși acum nu-L mai cunoaștem în felul acesta.
17 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură[1] nouă. Cele vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
18 Și toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos și ne-a încredințat slujba împăcării:
19 că, adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neținându-le în socoteală păcatele lor, și ne-a încredințat nouă propovăduirea acestei împăcări.
20 Noi dar suntem trimiși împuterniciți ai lui Hristos; și ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcați-vă cu Dumnezeu!
21 Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *