Acestea sunt versetele biblice despre care vorbesc matematica
1 Împărați 7 : 23
23 A făcut marea turnată din aramă. Avea zece coți de la o margine până la cealaltă, era rotundă de tot, înaltă de cinci coți, și de jur împrejur se putea măsura cu un fir de treizeci de coți.
1 Împărați 6 : 2 – 3
2 Casa pe care I-a zidit-o împăratul Solomon Domnului era lungă de șaizeci de coți, lată de douăzeci și înaltă de treizeci.
3 Pridvorul dinaintea Templului Casei avea o lungime de douăzeci de coți în lățimea Casei și zece coți lărgime în fața Casei.
Psalmul 90 : 12
12 Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!
Geneza 6 : 15 – 16
15 Iată cum s-o faci: corabia să aibă trei sute de coți în lungime, cincizeci de coți în lățime și treizeci de coți în înălțime.
16 Să faci corabiei o fereastră[12], sus, lată de un cot; ușa s-o pui în latura corabiei și să faci un rând de cămări jos, altul la mijloc și altul sus.
2 Timotei 3 : 16
16 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire,
Luca 14 : 28
28 Căci cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-și facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârșească?
Geneza 6 : 19 – 20
19 Din tot ce trăiește, din orice făptură, să iei în corabie câte două din fiecare soi, ca să le ții vii cu tine: să fie o parte bărbătească și o parte femeiască!
20 Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor și din toate târâtoarele de pe pământ după soiul lor, să vină la tine înăuntru câte două din fiecare soi, ca să le ții cu viață!
1 Împărați 6 : 6
6 Catul de jos era lat de cinci coți, cel de la mijloc de șase coți, iar al treilea de șapte coți, căci pe partea de afară a Casei a făcut arcade strâmte împrejur, ca grinzile să nu fie prinse în zidurile Casei.
Proverbele 1 : 1 – 33
1 Pildele lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel,
2 pentru cunoașterea înțelepciunii și a învățăturii, pentru înțelegerea cuvintelor minții,
3 pentru căpătarea învățăturilor de bun-simț, de dreptate, de judecată și de nepărtinire,
4 ca să le dea celor neîncercați agerime de minte, tânărului cunoștință și chibzuință;
5 să asculte însă și înțeleptul, și își va mări știința, și cel priceput, și va căpăta iscusință
6 pentru prinderea înțelesului unei pilde sau al unui cuvânt adânc, înțelesul cuvintelor înțelepților și al cuvintelor lor cu tâlc.
7 Frica de Domnul este începutul științei, dar nebunii nesocotesc înțelepciunea și învățătura.
8 Ascultă, fiule, învățătura tatălui tău și nu lepăda îndrumările mamei tale!
9 Căci ele sunt o cunună plăcută pe capul tău și un lanț de aur la gâtul tău.
10 Fiule, dacă niște păcătoși vor să te amăgească, nu te lăsa câștigat de ei!
11 Dacă-ți vor zice: „Vino cu noi! Haidem să întindem curse, ca să vărsăm sânge, să-i întindem fără temei lațuri celui nevinovat;
12 haidem să-i înghițim de vii, ca Locuința Morților, și întregi, ca pe cei ce se coboară în groapă;
13 vom găsi tot felul de lucruri scumpe și ne vom umple casele cu pradă;
14 vei avea și tu partea ta la fel cu noi, o pungă vom avea cu toții”,
15 fiule, să nu pornești la drum cu ei, abate-ți piciorul de pe cărarea lor!
16 Căci picioarele lor aleargă la rău și se grăbesc să verse sânge.
17 Dar degeaba se aruncă lațul înaintea ochilor tuturor păsărilor,
18 căci ei întind curse tocmai împotriva sângelui lor și sufletului lor întind ei lațuri.
19 Aceasta este soarta tuturor celor lacomi de câștig: lăcomia aduce pierderea celor ce se dedau la ea.
20 Înțelepciunea strigă pe ulițe, își înalță glasul în piețe,
21 strigă unde e zarva mai mare, la porți, în cetate, își spune cuvintele ei:
22 „Până când veți iubi prostia, proștilor? Până când le va plăcea batjocoritorilor batjocura și vor urî nebunii știința?
23 Întoarceți-vă să ascultați mustrările mele! Iată, voi turna duhul meu peste voi, vă voi face cunoscute cuvintele mele…
24 Fiindcă eu chem, și voi vă împotriviți, fiindcă îmi întind mâna, și nimeni nu ia seama,
25 fiindcă lepădați toate sfaturile mele și nu vă plac mustrările mele,
26 de aceea și eu voi râde când veți fi în vreo nenorocire, îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza,
27 când vă va apuca groaza ca o furtună și când vă va învălui nenorocirea ca un vârtej, când va da peste voi necazul și strâmtorarea.
28 Atunci mă vor chema, și nu voi răspunde; mă vor căuta, și nu mă vor găsi.
29 Pentru că au urât știința și n-au ales frica de Domnul,
30 pentru că n-au iubit sfaturile mele și au nesocotit toate mustrările mele,
31 de aceea se vor hrăni cu rodul umbletelor lor și se vor sătura cu sfaturile lor.
32 Căci împotrivirea proștilor îi ucide, și liniștea nebunilor îi pierde,
33 dar cel ce mă ascultă va locui fără grijă, va trăi liniștit și fără să se teamă de vreun rău.”
Ioan 21 : 11
11 Simon Petru s-a suit în corăbioară și a tras mreaja la țărm, plină cu o sută cincizeci și trei de pești mari; și măcar că erau atâția, nu s-a rupt mreaja.
Evrei 13 : 8
8 Isus Hristos este același ieri și azi și în veci!
Geneza 2 : 2 – 3
2 În ziua a șaptea Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea pe care o făcuse; și în ziua a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.
3 Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise și o făcuse.
Apocalipsa 13 : 18
18 Aici e înțelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei, căci este un număr de om. Și numărul ei este șase sute șaizeci și șase.
Leave a Reply