Despre ce spune Biblia încheierea unei relații – Toate versetele biblice despre încheierea unei relații

Acestea sunt versetele biblice despre care vorbesc încheierea unei relații

1 Corinteni 15 : 33
33 Nu vă înșelați: „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune.”

Psalmul 118 : 8
8 Mai bine este să cauți adăpost în Domnul decât să te încrezi în om;

Proverbele 27 : 6
6 Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui, dar sărutările unui vrăjmaș sunt mincinoase.

Proverbele 27 : 17
17 După cum fierul ascute fierul, tot așa și omul ațâță mânia altui om.

Romani 12 : 18
18 Dacă este cu putință, atât cât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii!

Matei 7 : 1 – 29
1 Nu judecați, ca să nu fiți judecați!
2 Căci cu ce judecată judecați veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați vi se va măsura.
3 De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?
4 Sau cum îi poți zice fratelui tău: «Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău», și, când colo, tu ai o bârnă într-al tău?
5 Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău!
6 Să nu dați câinilor lucrurile sfinte și să nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și să se întoarcă să vă rupă.
7 Cereți , și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide!
8 Căci oricine cere capătă, cine caută găsește, și celui ce bate i se deschide.
9 Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră?
10 Sau dacă-i cere un pește, să-i dea un șarpe?
11 Deci dacă voi, care sunteți răi, știți să le dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri le va da lucruri bune celor ce I le cer!
12 Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii faceți-le și voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea și Prorocii.
13 Intrați pe poarta cea strâmtă! Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare și mulți sunt cei ce intră pe ea.
14 Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei ce o află.
15 Păziți-vă de prorocii mincinoși! Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt niște lupi răpitori.
16 Îi veți cunoaște după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
17 Tot așa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
18 Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
19 Orice pom care nu face roade bune este tăiat și aruncat în foc.
20 Așa că după roadele lor îi veți cunoaște.
21 Nu orișicine-Mi zice: «Doamne , Doamne!» va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.
22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?»
23 Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege!»
24 De aceea pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le face îl voi asemăna cu un om cu judecată, care și-a zidit casa pe stâncă.
25 A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.
26 Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit, care și-a zidit casa pe nisip.
27 A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea: ea s-a prăbușit, și prăbușirea i-a fost mare.”
28 După ce a sfârșit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învățătura Lui;
29 căci El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor.

Matei 19 : 9
9 Eu însă vă spun că oricine își lasă nevasta, în afară de pricină de curvie, și o ia pe alta de nevastă preacurvește; și cine o ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurvește.”

Matei 6 : 1 – 34
1 Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altminteri, nu veți avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri.
2 Tu dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și în ulițe, ca să fie slăviți de oameni! Adevărat vă spun că și-au luat răsplata.
3 Ci tu, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta,
4 pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti .
5 Când vă rugați, să nu fiți ca fățarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile ulițelor, ca să fie văzuți de oameni! Adevărat vă spun că și-au luat răsplata.
6 Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.
7 Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați.
8 Să nu vă asemănați cu ei; căci Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință mai înainte să-I cereți voi.
9 Iată dar cum trebuie să vă rugați: «Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-Se Numele Tău;
10 vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta: precum în cer, și pe pământ!
11 Pâinea noastră cea de toate zilele[1] dă-ne-o nouă astăzi;
12 și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri[2] ;
13 și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de Cel Rău! Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin!»
14 Dacă le iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre.
15 Dar dacă nu le iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.
16 Când postiți , să nu vă luați o înfățișare posomorâtă, ca fățarnicii, care își sluțesc fețele ca să li se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata.
17 Ci tu, când postești, unge-ți capul și spală-ți fața,
18 ca să te arăți că postești nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.
19 Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții;
20 ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură!
21 Pentru că, unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.
22 Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;
23 dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!
24 Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau îl va urî pe unul și îl va iubi pe celălalt, sau va ține la unul și îl va nesocoti pe celălalt: nu puteți sluji și lui Dumnezeu, și lui Mamona.
25 De aceea vă spun: nu vă îngrijorați de viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca sau ce veți bea, nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca! Oare nu este viața mai mult decât hrana, și trupul — mai mult decât îmbrăcămintea?
26 Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare, și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele?
27 Și apoi cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălțimea lui?
28 Și de ce vă îngrijorați de îmbrăcăminte? Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu țes;
29 totuși vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.
30 Așa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor?
31 Nu vă îngrijorați dar zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?»
32 Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele.
33 Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra!
34 Nu vă îngrijorați dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *