Acestea sunt versetele biblice despre care vorbesc ecologie
Exodul 23 : 10 – 11
10 Timp de șase ani, să semeni pământul și să-i strângi rodul.
11 Dar în al șaptelea, să-i dai răgaz și să-l lași să se odihnească; din rodul lui să mănânce săracii poporului tău, iar ce va mai rămâne să mănânce fiarele de pe câmp. Tot așa să faci cu via și măslinii tăi.
Numeri 35 : 33
33 Să nu pângăriți țara unde veți fi, căci sângele celui nevinovat pângărește țara; și ispășirea sângelui vărsat în țară nu se va putea face decât prin sângele celui ce-l va vărsa.
Geneza 1 : 26
26 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ!”
Proverbele 12 : 10
10 Cel neprihănit se îndură de vite, dar inima celui rău este fără milă.
Geneza 1 : 29
29 Și Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânță și care este pe fața întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră!
Psalmul 24 : 1
1 Un psalm al lui David Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc.
Psalmul 23 : 1 – 6
1 O cântare a lui David Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
2 El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă;
3 îmi înviorează sufletul și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.
4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie.
5 Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el.
6 Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.
Deuteronomul 22 : 6 – 7
6 Dacă întâlnești pe drum un cuib de pasăre, într-un copac sau pe pământ, cu pui sau ouă și mama lor șezând peste pui sau peste ouă, să nu iei și mama, și puii ei,
7 ci să-i dai drumul mamei și să nu iei decât puii, ca să fii fericit și să ai zile multe.
Geneza 1 : 1 – 31
1 La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.
2 Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric, și Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra apelor.
3 Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină.
4 Dumnezeu a văzut că lumina era bună; și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric.
5 Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua întâi.
6 Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape și ea să despartă apele de ape!”
7 Și Dumnezeu a făcut întinderea, și ea a despărțit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Și așa a fost.
8 Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a doua.
9 Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului și să se arate uscatul!” Și așa a fost.
10 Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
11 Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeață, iarbă cu sămânță, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor și care să aibă în ei sămânța lor pe pământ!” Și așa a fost.
12 Pământul a dat verdeață, iarbă cu sămânță după soiul ei și pomi care fac rod și care își au sămânța în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
13 Astfel a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a treia.
14 Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie niște semne care să arate vremurile, zilele și anii
15 și să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul!” Și așa a fost.
16 Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, și anume: luminătorul cel mai mare, ca să stăpânească ziua, și luminătorul cel mai mic, ca să stăpânească noaptea; a făcut și stelele.
17 Dumnezeu i-a așezat în întinderea cerului, ca să lumineze pământul,
18 să stăpânească ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
19 Astfel a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a patra.
20 Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de viețuitoare și să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului!”
21 Dumnezeu a făcut peștii cei mari și toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele, după soiurile lor; a făcut și orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.
22 Dumnezeu le-a binecuvântat și a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor; să se înmulțească și păsările pe pământ!”
23 Astfel a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a cincea.
24 Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare după soiul lor: vite, târâtoare și fiare pământești după soiul lor!” Și așa a fost.
25 Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.
26 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ!”
27 Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.
28 Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ!”
29 Și Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânță și care este pe fața întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră!
30 Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului și tuturor vietăților care se mișcă pe pământ, care au în ele o suflare de viață, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Și așa a fost.
31 Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; și iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a șasea.
Psalmul 104 : 15
15 vin, care înveselește inima omului, untdelemn, care-i înfrumusețează fața, și pâine, care-i întărește inima.
Leave a Reply