Acestea sunt versetele biblice despre care vorbesc adhd
Romani 7 : 15 – 25
15 Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.
16 Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.
17 Și atunci nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine.
18 Știu, într-adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.
19 Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!
20 Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine.
21 Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.
22 Fiindcă după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu,
23 dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva Legii primite de mintea mea și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele.
24 O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?…
25 Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel dar, cu mintea eu slujesc Legii lui Dumnezeu, dar cu firea pământească slujesc legii păcatului.
Psalmul 42 : 8 – 11
8 Ziua Domnul îmi dădea îndurarea Lui, iar noaptea cântam laudele Lui și Îi înălțam o rugăciune Dumnezeului vieții mele.
9 De aceea Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea: „Pentru ce mă uiți? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare sub apăsarea vrăjmașului?”
10 Parcă mi se sfărâmă oasele cu sabia când mă batjocoresc vrăjmașii mei și-mi zic neîncetat: „Unde este Dumnezeul tău?”
11 Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda; El este mântuirea mea și Dumnezeul meu.
Romani 8 : 26 – 27
26 Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite.
27 Și Cel ce cercetează inimile știe care este năzuința Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu.
Romani 8 : 33 – 39
33 Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este acela care-i socotește neprihăniți!
34 Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba, mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi!
35 Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia?
36 După cum este scris: „Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat.”
37 Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit.
38 Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
39 nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură[4] nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.
Leave a Reply