Acestea sunt versetele biblice despre care vorbesc reconstruind
2 Corinteni 5 : 1
1 Știm, într-adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veșnică.
Psalmul 91 : 1 – 16
1 Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt și se odihnește la umbra Celui Atotputernic
2 zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!”
3 Da, El te scapă de lațul vânătorului, de ciumă și de pustiirile ei.
4 El te va acoperi cu penele Lui și te vei ascunde sub aripile Lui, căci scut și pavăză este credincioșia Lui!
5 Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopții, nici de săgeata care zboară ziua,
6 nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua-n amiaza mare.
7 O mie să cadă alături de tine și zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.
8 Doar vei privi cu ochii și vei vedea răsplătirea celor răi.
9 Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost” și faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare,
10 de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău.
11 Căci El le va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale,
12 și ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră.
13 Vei păși peste lei și peste năpârci și vei călca peste pui de lei și peste șerpi.
14 „Fiindcă Mă iubește”, zice Domnul, „de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaște Numele Meu.
15 Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi și-l voi proslăvi.
16 Îl voi sătura cu viață lungă și-i voi arăta mântuirea Mea.”
Neemia 1 : 1 – 11
1 Istorisirea lui Neemia, fiul lui Hacalia. În luna Chislev, în al douăzecilea an, pe când eram în capitala Susa,
2 a venit Hanani, unul din frații mei, și câțiva oameni din Iuda. I-am întrebat despre iudeii scăpați care mai rămăseseră din robie și despre Ierusalim.
3 Ei mi-au răspuns: „Cei ce au mai rămas din robie sunt acolo, în țară, în cea mai mare nenorocire și ocară; zidurile Ierusalimului sunt dărâmate și porțile sunt arse de foc.”
4 Când am auzit aceste lucruri, am șezut jos, am plâns și m-am jelit multe zile. Am postit și m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor
5 și am zis: „Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare și înfricoșător, Tu, care ții legământul Tău și ești plin de îndurare față de cei ce Te iubesc și păzesc poruncile Tale,
6 să ia aminte urechea Ta și ochii să-Ți fie deschiși! Ascultă rugăciunea pe care ți-o face robul Tău acum, zi și noapte, pentru robii Tăi, copiii lui Israel, mărturisind păcatele copiilor lui Israel, păcatele făcute de noi împotriva Ta; căci eu și casa tatălui meu am păcătuit.
7 Te-am supărat și n-am păzit poruncile Tale, legile și orânduirile pe care i le-ai dat robului Tău Moise.
8 Adu-Ți aminte de cuvintele acestea pe care i le-ai dat robului Tău Moise să le spună: «Când veți păcătui, vă voi risipi printre popoare,
9 dar dacă vă veți întoarce la Mine și dacă veți păzi poruncile Mele și le veți împlini, atunci, chiar dacă veți fi izgoniți la marginea cea mai îndepărtată a cerului, de acolo vă voi aduna și vă voi aduce iarăși în locul pe care l-am ales ca să locuiască Numele Meu acolo.»
10 Ei sunt robii Tăi și poporul Tău pe care l-ai răscumpărat prin puterea Ta cea mare și prin mâna Ta cea tare.
11 Ah, Doamne, să ia aminte urechea Ta la rugăciunea robului Tău și la rugăciunea robilor Tăi, care vor să se teamă de Numele Tău! Dă astăzi izbândă robului Tău și fă-l să capete trecere înaintea omului acestuia!” Pe atunci eram paharnicul împăratului.
1 Petru 2 : 5
5 Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă, și să aduceți jertfe duhovnicești plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.
Leave a Reply