Acestea sunt versetele biblice despre care vorbesc durere
Psalmul 147 : 3
3 îi tămăduiește pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile.
Matei 5 : 4
4 Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați!
Apocalipsa 21 : 4
4 El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
Matei 11 : 28 – 30
28 Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă!
29 Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre!
30 Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.”
1 Petru 5 : 7
7 Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi!
2 Corinteni 1 : 3 – 12
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri,
4 care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să-i putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!
5 Căci, după cum avem parte din belșug de suferințele lui Hristos, tot așa prin Hristos avem parte din belșug și de mângâiere.
6 Așa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea și mântuirea voastră; dacă suntem mângâiați, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdați aceleași suferințe ca și noi.
7 Și nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că știm că, dacă aveți parte de suferințe, aveți parte și de mângâiere.
8 Într-adevăr, fraților, nu voim să vă lăsăm în necunoștință despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsați peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, așa că nici nu mai trăgeam nădejde de viață.
9 Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, ca să ne punem încrederea nu în noi înșine, ci în Dumnezeu, care învie morții.
10 El ne-a izbăvit și ne izbăvește dintr-o astfel de moarte și avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.
11 Voi înșivă ne veți ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulți un prilej de mulțumiri lui Dumnezeu pentru noi.
12 Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, și mai ales față de voi, cu o sfințenie și o curăție de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înțelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu.
Psalmul 73 : 26
26 Carnea și inima pot să mi se prăpădească, fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele și partea mea de moștenire.
Psalmul 56 : 8
8 Tu numeri pașii vieții mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău! Nu sunt ele scrise în cartea Ta?
Romani 12 : 2
2 Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.
Psalmul 23 : 1 – 6
1 O cântare a lui David Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
2 El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă;
3 îmi înviorează sufletul și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.
4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie.
5 Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el.
6 Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.
Leave a Reply