Despre ce spune Biblia controlul minții – Toate versetele biblice despre controlul minții

Acestea sunt versetele biblice despre care vorbesc controlul minții

Matei 4 : 1 – 25
1 Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de Diavolul.
2 Acolo a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți; la urmă a flămânzit.
3 Ispititorul s-a apropiat de El și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se facă pâini!”
4 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: «Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.»”
5 Atunci Diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streașina Templului
6 și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci este scris: «El le va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; și ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te lovești cu piciorul de vreo piatră»!”
7 „De asemenea este scris”, a zis Isus: „«Să nu-L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău!»”
8 Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărățiile lumii și strălucirea lor și I-a zis:
9 „Toate aceste lucruri Ți le voi da Ție dacă Te vei arunca cu fața la pământ și Te vei închina mie.”
10 „Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus, „căci este scris: «Domnului, Dumnezeului tău , să I te închini și numai Lui să-I slujești»!”
11 Atunci Diavolul L-a lăsat. Și deodată au venit la Isus niște îngeri și au început să-I slujească.
12 Când a auzit Isus că Ioan fusese închis, a plecat în Galileea.
13 A părăsit Nazaretul și a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în ținutul lui Zabulon și al lui Neftali,
14 ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice:
15 „Țara lui Zabulon și țara lui Neftali, înspre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor,
16 norodul acesta care zăcea în întuneric a văzut o mare lumină; și peste cei ce zăceau în ținutul și în umbra morții a răsărit lumina.”
17 De atunci încolo Isus a început să propovăduiască și să zică: „Pocăiți-vă , căci Împărăția cerurilor este aproape!”
18 Pe când trecea pe lângă Marea Galileei, Isus a văzut doi frați: pe Simon, zis Petru, și pe fratele său, Andrei, care aruncau o mreajă în mare, căci erau pescari.
19 El le-a zis: „Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni!”
20 Îndată ei au lăsat mrejele și au mers după El.
21 De acolo a mers mai departe și a văzut alți doi frați: pe Iacov, fiul lui Zebedei, și pe Ioan, fratele lui, care erau într-o corabie cu tatăl lor, Zebedei, și își cârpeau mrejele. El i-a chemat.
22 Și îndată ei au lăsat corabia și pe tatăl lor și au mers după El.
23 Isus străbătea toată Galileea, învățând norodul în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind orice boală și orice neputință care erau în norod.
24 I s-a dus vestea în toată Siria și îi aduceau la El pe toți cei ce sufereau de felurite boli și chinuri — pe cei îndrăciți, pe cei lunatici și pe cei slăbănogi — , și El îi vindeca.
25 După El au mers multe noroade din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea și de dincolo de Iordan.

1 Corinteni 10 : 13
13 Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.

Deuteronomul 28 : 1 – 68
1 Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind și împlinind toate poruncile Lui pe care ți le dau astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îți va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ.
2 Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine și de care vei avea parte dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău.
3 Vei fi binecuvântat în cetate și vei fi binecuvântat la câmp.
4 Rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, rodul turmelor tale, fătul vacilor și al oilor tale, toate acestea vor fi binecuvântate.
5 Coșnița și postava ta vor fi binecuvântate.
6 Vei fi binecuvântat la venirea ta și vei fi binecuvântat la plecarea ta.
7 Domnul îți va da biruință asupra vrăjmașilor tăi care se vor ridica împotriva ta: pe un drum vor ieși împotriva ta, dar pe șapte drumuri vor fugi dinaintea ta.
8 Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grânarele tale și în toate lucrurile pe care vei pune mâna. Te va binecuvânta în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
9 Vei fi pentru Domnul un popor sfânt, cum ți-a jurat El, dacă vei păzi poruncile Domnului, Dumnezeului tău, și vei umbla pe căile Lui.
10 Toate popoarele vor vedea că tu porți Numele Domnului și se vor teme de tine.
11 Domnul te va copleși cu bunătăți, înmulțind rodul trupului tău, rodul turmelor tale și rodul pământului tău în țara pe care Domnul le-a jurat părinților tăi că ți-o va da.
12 Domnul îți va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimită țării tale ploaie la vreme și ca să binecuvânteze tot lucrul mâinilor tale: vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut.
13 Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus, și niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului tău, pe care ți le dau astăzi, dacă le vei păzi și le vei împlini
14 și nu te vei abate nici la dreapta, nici la stânga de la toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să vă duceți după alți dumnezei și să le slujiți.
15 Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă nu vei păzi și nu vei împlini toate poruncile Lui și toate legile Lui pe care ți le dau astăzi, iată toate blestemele care vor veni peste tine și de care vei avea parte.
16 Vei fi blestemat în cetate și vei fi blestemat pe câmp.
17 Coșnița și postava ta vor fi blestemate.
18 Rodul trupului tău, rodul pământului tău, fătul vacilor tale și fătul oilor tale, toate vor fi blestemate.
19 Vei fi blestemat la venirea ta și vei fi blestemat la plecarea ta.
20 Domnul va trimite împotriva ta blestemul, tulburarea și amenințarea în mijlocul tuturor lucrurilor de care te vei apuca, până vei fi nimicit, până vei pieri curând, din pricina răutății faptelor tale, care te-a făcut să Mă părăsești.
21 Domnul va trimite peste tine ciuma, până te va nimici din țara pe care o vei lua în stăpânire.
22 Domnul te va lovi cu lingoare, cu friguri, cu obrinteală, cu căldură arzătoare, cu secetă, cu rugină în grâu și cu tăciune, care te vor urmări până vei pieri.
23 Cerul de deasupra capului tău va fi de aramă și pământul de sub tine va fi de fier.
24 Domnul va trimite țării tale, în loc de ploaie, praf și pulbere, care vor cădea din cer peste tine până vei fi nimicit.
25 Domnul te va face să fii bătut de vrăjmașii tăi: pe un drum vei ieși împotriva lor, dar pe șapte drumuri vei fugi dinaintea lor; și vei fi o groază pentru toate împărățiile pământului.
26 Trupul tău mort va fi hrana tuturor păsărilor cerului și a fiarelor pământului; și nu va fi nimeni care să le sperie.
27 Domnul te va bate cu buba rea a Egiptului, cu bube rele la șezut, cu râie și cu pecingine, de care nu vei putea să te vindeci.
28 Domnul te va lovi cu nebunie, cu orbire, cu rătăcire a minții
29 și vei bâjbâi pe întuneric ziua-n amiaza mare, ca orbul pe întuneric; nu vei avea noroc în treburile tale și în toate zilele vei fi apăsat, prădat și nu va fi nimeni care să-ți vină în ajutor.
30 Vei avea logodnică, și altul se va culca cu ea; vei zidi casă, și n-o vei locui; vei sădi vie, și nu vei mânca din ea.
31 Boul tău va fi înjunghiat sub ochii tăi, și nu vei mânca din el; ți se va răpi măgarul dinaintea ta și nu ți se va da înapoi; oile tale le vor fi date vrăjmașilor tăi și nu va fi nimeni care să-ți vină în ajutor.
32 Fiii tăi și fiicele tale vor fi dați ca robi pe mâna altui popor; ți se vor topi ochii de dor, uitându-te toată ziua după ei, și mâna ta va fi fără putere.
33 Un popor pe care nu-l cunoști va mânca rodul pământului tău și tot venitul lucrului tău și în toate zilele vei fi apăsat și zdrobit.
34 Priveliștea pe care o vei avea sub ochi te va face să înnebunești.
35 Domnul te va lovi cu o bubă rea la genunchi și la coapse și nu te vei putea vindeca de ea; te va lovi de la talpa piciorului până în creștetul capului.
36 Domnul te va duce, pe tine și pe împăratul pe care-l vei pune peste tine, la un neam pe care nu l-ai cunoscut, nici tu, nici părinții tăi. Și acolo le vei sluji altor dumnezei, de lemn și de piatră.
37 Și vei fi de pomină, de batjocură și de râs printre toate popoarele la care te va duce Domnul.
38 Vei semăna multă sămânță pe câmpul tău, și vei strânge puțin, căci o vor mânca toată lăcustele.
39 Vei sădi vii și le vei lucra, dar vin nu vei bea, ba nici n-o vei culege, căci o vor mânca viermii.
40 Vei avea măslini pe toată întinderea țării tale, și nu te vei unge cu untdelemn, căci măslinele vor cădea.
41 Vei naște fii și fiice, dar nu vor fi ai tăi, căci se vor duce în robie.
42 Omizile îți vor mânca toți pomii și rodul pământului.
43 Străinul care va fi în mijlocul tău se va ridica tot mai sus peste tine, iar tu te vei coborî tot mai jos;
44 el îți va da cu împrumut, și tu nu-i vei da cu împrumut; el va fi fruntea, și tu vei fi coada.
45 Toate blestemele acestea vor veni peste tine, te vor urmări și te vor ajunge, până vei fi nimicit, pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului tău, pentru că n-ai păzit poruncile Lui și legile Lui pe care ți le-a dat.
46 Ele vor fi veșnic ca niște semne și minuni pentru tine și sămânța ta.
47 Pentru că, în mijlocul belșugului tuturor lucrurilor, nu I-ai slujit Domnului, Dumnezeului tău, cu bucurie și cu dragă inimă,
48 le vei sluji, în mijlocul foamei, al setei, al goliciunii și al lipsei de toate, vrăjmașilor tăi pe care-i va trimite Domnul împotriva ta. El îți va pune pe grumaz un jug de fier până te va nimici.
49 Domnul va aduce de departe, de la marginile pământului, un neam care va cădea peste tine cu zbor de vultur, un neam a cărui limbă n-o vei înțelege,
50 un neam cu înfățișarea sălbatică și care nu se va sfii de cel bătrân, nici nu va avea milă de copii.
51 El va mânca rodul turmelor tale și rodul pământului tău până vei fi nimicit; nu-ți va lăsa nici grâu, nici must, nici untdelemn, nici vițeii de la vaci, nici mieii de la oi până te va face să pieri.
52 Te va împresura în toate cetățile tale până îți vor cădea zidurile, aceste ziduri înalte și tari în care îți puseseși încrederea pe toată întinderea țării tale; te va împresura în toate cetățile tale, în toată țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
53 În strâmtorarea și necazul în care te va aduce vrăjmașul tău, vei mânca rodul trupului tău, carnea fiilor și a fiicelor tale pe care ți-i va da Domnul, Dumnezeul tău.
54 Omul cel mai gingaș și cel mai milos dintre voi se va uita rău la fratele său, la nevasta care se odihnește la sânul lui, la copiii pe care i-a cruțat:
55 nu-i va da niciunuia din ei din carnea copiilor lui cu care se hrănește, fiindcă nu-i va mai rămâne nimic în mijlocul strâmtorării și al necazului în care te va aduce vrăjmașul tău în toate cetățile tale.
56 Femeia cea mai gingașă și cea mai miloasă dintre voi, care, de gingașă și miloasă ce era, nu știa cum să calce mai ușor cu piciorul pe pământ, îi va privi fără milă pe bărbatul care se odihnește la sânul ei, pe fiul și pe fiica ei:
57 nu le va da nimic din pielița nou-născutului, pieliță ieșită dintre picioarele ei și din copiii pe care-i va naște, căci, ducând lipsă de toate, îi va mânca în ascuns, din pricina strâmtorării și a necazului în care te va aduce vrăjmașul tău în cetățile tale.
58 Dacă nu vei păzi și nu vei împlini toate cuvintele Legii acesteia scrise în cartea aceasta, dacă nu te vei teme de acest Nume slăvit și înfricoșător, adică de Domnul, Dumnezeul tău,
59 Domnul te va lovi în chip minunat, pe tine și sămânța ta, cu răni mari și îndelungate, cu boli grele și necurmate.
60 Va aduce peste tine toate bolile Egiptului de care tremurai, și ele se vor lipi de tine.
61 Ba încă Domnul va aduce peste tine, până vei fi nimicit, toate felurile de boli și de răni care nu sunt pomenite în cartea Legii acesteia.
62 După ce ați fost atât de mulți ca stelele cerului, nu veți mai rămâne decât un mic număr, pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului tău.
63 După cum Domnul Se bucura să vă facă bine și să vă înmulțească, tot așa Domnul Se va bucura să vă piardă și să vă nimicească; și veți fi smulși din țara pe care o vei lua în stăpânire.
64 Domnul te va împrăștia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă, și acolo le vei sluji altor dumnezei, pe care nu i-ai cunoscut, nici tu, nici părinții tăi, dumnezei de lemn și de piatră.
65 Între aceste neamuri nu vei fi liniștit și nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îți va face inima fricoasă, ochii lâncezi și sufletul îndurerat.
66 Viața îți va sta nehotărâtă înainte, vei tremura zi și noapte, nu vei fi sigur de viața ta.
67 În groaza care-ți va umple inima și în fața lucrurilor pe care ți le vor vedea ochii, dimineața vei zice: «O, de ar veni seara!» și seara vei zice: «O, de ar veni dimineața!»
68 Și Domnul te va întoarce pe corăbii în Egipt și vei face drumul acesta despre care-ți spusesem: «Să nu-l mai vezi!» Acolo vă veți vinde vrăjmașilor voștri ca robi și roabe, și nu va fi nimeni să vă cumpere.”

Matei 5 : 38 – 39
38 Ați auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte.»
39 Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci oricui te lovește peste obrazul drept întoarce-i-l și pe celălalt!

Exodul 20 : 1 – 26
1 Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte și a zis:
2 „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din țara Egiptului, din casa robiei.
3 Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine.
4 Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul.
5 Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești, căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii până la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc
6 și Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.
7 Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău, căci Domnul nu-l va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.
8 Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești!
9 Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău.
10 Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.
11 Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o.
12 Cinstește-i pe tatăl tău și pe mama ta, ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău!
13 Să nu ucizi.
14 Să nu preacurvești.
15 Să nu furi.
16 Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.
17 Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”
18 Tot poporul auzea tunetele și sunetul trâmbiței și vedea flăcările muntelui, care fumega. La priveliștea aceasta, poporul tremura și stătea la depărtare.
19 Ei i-au zis lui Moise: „Vorbește-ne tu însuți, și te vom asculta, dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim!”
20 Moise a zis poporului: „Nu vă înspăimântați, căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare și să aveți frica Lui înaintea ochilor voștri, așa încât să nu păcătuiți!”
21 Poporul stătea la depărtare, iar Moise s-a apropiat de norul în care era Dumnezeu.
22 Domnul i-a zis lui Moise: „Așa să le vorbești copiilor lui Israel: «Ați văzut că v-am vorbit din ceruri.
23 Să nu faceți dumnezei de argint și dumnezei de aur ca să-i puneți alături de Mine; să nu vă faceți alți dumnezei.
24 Să-Mi ridici un altar de pământ, pe care să-ți aduci arderile-de-tot și jertfele de mulțumire, oile și boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine și te voi binecuvânta.
25 Dacă-Mi vei ridica un altar de piatră, să nu-l zidești din pietre cioplite, căci, cum îți vei pune dalta în piatră, o vei pângări.
26 Să nu te sui la altarul Meu pe trepte, ca să nu ți se descopere goliciunea înaintea lui.»

2 Cronici 17 : 1 – 19
1 În locul lui a domnit fiul său Iosafat. El s-a întărit împotriva lui Israel:
2 a pus oști în toate cetățile întărite ale lui Iuda și a rânduit căpetenii în țara lui Iuda și în cetățile lui Efraim pe care le luase tatăl său, Asa.
3 Domnul a fost cu Iosafat, pentru că a umblat în cele dintâi căi ale tatălui său David și nu i-a căutat pe baali;
4 căci a alergat la Dumnezeul tatălui său și a urmat poruncile Lui, fără să facă ce făcea Israel.
5 Domnul a întărit domnia în mâinile lui Iosafat, căruia tot Iuda îi aducea daruri. Și a avut o mulțime de bogății și slavă.
6 Inima lui s-a întărit din ce în ce în căile Domnului și a îndepărtat din Iuda chiar și înălțimile și idolii.
7 În al treilea an al domniei lui i-a însărcinat pe căpeteniile sale Ben-Hail, Obadia, Zaharia, Netaneel și Mica să se ducă să-i învețe pe oameni în cetățile lui Iuda.
8 I-a trimis cu ei pe leviții Șemaia, Netania, Zebadia, Asael, Șemiramot, Ionatan, Adonia, Tobia și Tob-Adonia, leviți, și pe preoții Elișama și Ioram.
9 Ei i-au învățat pe oameni în Iuda, având cu ei cartea Legii Domnului. Au străbătut toate cetățile lui Iuda și i-au învățat pe oameni în mijlocul poporului.
10 Groaza Domnului a apucat toate împărățiile țărilor dimprejurul lui Iuda și n-au făcut război împotriva lui Iosafat.
11 Niște filisteni i-au adus lui Iosafat daruri și un bir în argint; și arabii i-au adus și ei vite: șapte mii șapte sute de berbeci și șapte mii șapte sute de țapi.
12 Iosafat se ridicase la cea mai înaltă treaptă de mărire. A zidit în Iuda cetățui și cetăți pentru merinde.
13 A strâns multe merinde în cetățile lui Iuda și avea la Ierusalim o ceată de oameni viteji ca ostași.
14 Iată numărul lor, după casele părinților lor. Din Iuda, căpetenii peste o mie: Adna, căpetenia, cu trei sute de mii de viteji;
15 după el, Iohanan, căpetenia, cu două sute optzeci de mii de oameni;
16 după el, Amasia, fiul lui Zicri, care I se predase de bunăvoie Domnului, cu două sute de mii de viteji.
17 Din Beniamin: Eliada, om viteaz, cu două sute de mii de oameni înarmați cu arc și cu scut,
18 și, după el, Zozabad, cu o sută optzeci de mii de oameni înarmați pentru război.
19 Aceștia sunt cei ce erau în slujba împăratului, în afară de aceia pe care îi pusese împăratul în toate cetățile întărite ale lui Iuda.

Romani 12 : 2
2 Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.

Romani 12 : 19
19 Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri, ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu, căci este scris: „«Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti», zice Domnul”!

2 Timotei 3 : 16 – 17
16 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire,
17 pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

Exodul 22 : 1 – 31
1 Dacă un om fură un bou sau o oaie și îl taie sau îl vinde, să dea cinci boi pentru boul furat și patru oi pentru oaia furată.
2 Dacă hoțul este prins spărgând și e lovit și moare, cel ce l-a lovit nu va fi vinovat de omor față de el;
3 dar dacă a răsărit soarele, va fi vinovat de omor față de el. Hoțul trebuie să dea înapoi ce este dator să dea; dacă n-are nimic, să fie vândut rob, ca despăgubire pentru furtul lui.
4 Dacă ceea ce a furat, fie bou, fie măgar sau oaie, se găsește încă viu în mâinile lui, să dea îndoit înapoi.
5 Dacă cineva face stricăciune într-un ogor sau într-o vie și își lasă vita să pască pe ogorul altuia, să dea ca despăgubire cel mai bun rod din ogorul și via lui.
6 Dacă izbucnește un foc și întâlnește mărăcini în cale și arde grâul în snopi sau în picioare sau câmpul, cel ce a pus foc să fie silit să dea o despăgubire deplină.
7 Dacă un om îi dă altuia bani sau unelte spre păstrare și le fură cineva din casa acestuia din urmă, hoțul trebuie să întoarcă îndoit, dacă va fi găsit.
8 Dacă hoțul nu se găsește, stăpânul casei să se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu ca să spună că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său.
9 În orice pricină de înșelăciune cu privire la un bou, un măgar, o oaie, o haină sau un lucru pierdut despre care se va zice: «Uite-l!», pricina amânduror părților să meargă până la Dumnezeu; acela pe care-l va osândi Dumnezeu trebuie să-i întoarcă îndoit aproapelui său.
10 Dacă un om îi dă altuia un măgar, un bou, o oaie sau un dobitoc oarecare să i-l păstreze și dobitocul moare, își strică un mădular sau e luat cu sila de la el, fără să fi văzut cineva,
11 să se facă un jurământ în Numele Domnului între cele două părți, și cel ce a păstrat dobitocul va mărturisi că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său; stăpânul dobitocului va primi jurământul acesta, și celălalt nu va fi dator să i-l înlocuiască.
12 Dar dacă dobitocul a fost furat de la el, va fi dator față de stăpânul lui să i-l înlocuiască.
13 Dacă dobitocul a fost sfâșiat de fiare sălbatice, îl va aduce ca dovadă și nu va fi dator să-i înlocuiască dobitocul sfâșiat.
14 Dacă un om îi împrumută altuia o vită și vita își strică un mădular sau moare în lipsa stăpânului ei, va trebui s-o plătească.
15 Dacă stăpânul e de față, nu i-o va plăti. Dacă vita a fost dată cu chirie, prețul chiriei va fi de ajuns.
16 Dacă un om înșală o fată nelogodită și se culcă cu ea, îi va plăti zestrea și o va lua de nevastă.
17 Dacă tatăl nu vrea să i-o dea, el va plăti în argint prețul zestrei cuvenite fetelor.
18 Pe vrăjitoare să n-o lași să trăiască.
19 Oricine se culcă cu un dobitoc să fie pedepsit cu moartea.
20 Cine aduce jertfe altor dumnezei decât Domnului singur să fie nimicit cu desăvârșire.
21 Să nu chinui străinul și să nu-l asuprești, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului.
22 Să nu asuprești văduva, nici orfanul.
23 Dacă-i asuprești și ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele;
24 mânia Mea se va aprinde și vă voi nimici cu sabia, nevestele voastre vor rămâne văduve și copiii voștri vor rămâne orfani.
25 Dacă îi împrumuți bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu fii față de el ca un cămătar și să nu ceri camătă de la el.
26 Dacă iei zălog haina aproapelui tău, să i-o dai înapoi înainte de apusul soarelui,
27 căci este singura lui învelitoare, este haina cu care își învelește trupul — cu ce are să se culce? Dacă strigă spre Mine după ajutor, Eu îl voi auzi, căci Eu sunt milostiv.
28 Să nu-L hulești pe Dumnezeu și să nu-l blestemi pe mai-marele poporului tău.
29 Să nu pregeți să-Mi aduci pârga secerișului tău și a culesului viei tale. Să Mi-l dai pe întâiul născut din fiii tăi.
30 Să-Mi dai și întâiul născut al vacii tale și al oii tale; să rămână șapte zile cu mama sa, iar în ziua a opta să Mi-l aduci.
31 Să-Mi fiți niște oameni sfinți. Să nu mâncați carne sfâșiată de fiare pe câmp, ci s-o aruncați la câini.

Ioan 14 : 26
26 Dar Mângâietorul , adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.

Luca 10 : 27
27 El a răspuns: „Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți.”

Evrei 13 : 8
8 Isus Hristos este același ieri și azi și în veci!

Matei 26 : 52 – 54
52 Atunci Isus i-a zis: „Pune-ți sabia la locul ei, căci toți cei ce scot sabia de sabie vor pieri!
53 Crezi că n-aș putea să-L rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?
54 Dar cum se vor împlini Scripturile, care zic că așa trebuie să se întâmple?”

1 Ioan 1 : 9
9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.

Psalmul 144 : 1
1 Un psalm al lui David Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, care-mi deprinde mâinile la luptă, degetele la bătălie,

Romani 13 : 4
4 El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia! El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune și să-l pedepsească pe cel ce face rău.

Maleahi 3 : 6
6 „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea voi, copii ai lui Iacov, n-ați fost nimiciți.

Proverbele 25 : 26
26 Ca o fântână tulbure și ca un izvor stricat, așa este cel neprihănit care se clatină înaintea celui rău.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *