Acestea sunt versetele biblice despre care vorbesc Zeciuială
Geneza 14 : 20
20 Binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, care i-a dat pe vrăjmașii tăi în mâinile tale!” Și Avram i-a dat zeciuială din toate.
Evrei 7 : 6
6 Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială de la Avraam și l-a binecuvântat pe cel ce avea făgăduințele.
Geneza 28 : 22
22 piatra aceasta pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte va fi casa lui Dumnezeu și Îți voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.”
Leviticul 27 : 33
33 Să nu se cerceteze dacă dobitocul este bun sau rău și să nu se schimbe; dacă se înlocuiește un dobitoc cu un altul, și unul, și celălalt vor fi sfinte și nu vor putea fi răscumpărate.»”
Numeri 18 : 24
24 Leviților le dau de moștenire zeciuielile pe care I le vor aduce copiii lui Israel Domnului prin ridicare, de aceea zic cu privire la ei: «Să nu aibă nicio moștenire în mijlocul copiilor lui Israel.»”
Deuteronomul 12 : 7
7 Acolo să mâncați înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, și să vă bucurați împreună cu familiile voastre de toate bunurile cu care vă va fi binecuvântat Domnul, Dumnezeul vostru.
Deuteronomul 12 : 19
19 Cât vei trăi în țara ta, vezi să nu cumva să-l părăsești pe levit.
Deuteronomul 14 : 29
29 Atunci să vină levitul, care n-are nici parte, nici moștenire cu tine, străinul, orfanul și văduva care vor fi în cetățile tale și să mănânce și să se sature, pentru ca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în toate lucrările pe care le vei face cu mâinile tale.
Deuteronomul 26 : 15
15 Privește din Locașul Tău cel Sfânt, din ceruri, și binecuvântează poporul Tău, Israel, și țara pe care ne-ai dat-o, cum le-ai jurat părinților noștri, țara aceasta în care curge lapte și miere!»
Neemia 10 : 38
38 Preotul, fiul lui Aaron, va fi cu leviții când vor ridica zeciuiala, și leviții vor aduce zeciuială din zeciuială la Casa Dumnezeului nostru, în cămările casei vistieriei.
Amos 4 : 4
4 „Duceți-vă numai la Betel și păcătuiți! Duceți-vă la Ghilgal și păcătuiți și mai mult! Aduceți-vă jertfele în fiecare dimineață și zeciuielile la fiecare trei zile!
Evrei 7 : 9
9 Mai mult, însuși Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem așa, prin Avraam,
Numeri 18 : 26
26 „Să le vorbești leviților și să le spui: «Când veți primi de la copiii lui Israel zeciuiala pe care v-o dau din partea lor, ca moștenire a voastră, să luați întâi din ea un dar pentru Domnul, și anume a zecea parte din zeciuială,
Neemia 10 : 38
38 Preotul, fiul lui Aaron, va fi cu leviții când vor ridica zeciuiala, și leviții vor aduce zeciuială din zeciuială la Casa Dumnezeului nostru, în cămările casei vistieriei.
Neemia 10 : 39
39 Căci copiii lui Israel și fiii lui Levi vor aduce în cămările acestea darurile de grâu, de must și de untdelemn; acolo sunt uneltele Sfântului Locaș și acolo stau preoții care fac slujba, ușierii și cântăreții. Astfel ne-am hotărât să nu părăsim Casa Dumnezeului nostru.
Neemia 12 : 44
44 În ziua aceea s-au rânduit oameni care să privegheze asupra odăilor care slujeau de cămări pentru darurile de mâncare, cele dintâi roade și zeciuieli. Ei au fost însărcinați să adune în ele, din ținutul cetăților, părțile hotărâte de Lege preoților și leviților. Căci Iuda se bucura că preoții și leviții erau la locul lor,
Neemia 13 : 5
5 pregătise pentru el o cămară mare, unde puneau mai înainte darurile de mâncare, tămâia, uneltele, zeciuiala din grâu, din must și din untdelemn, părțile rânduite pentru leviți, cântăreți și ușieri și darurile ridicate pentru preoți.
Neemia 13 : 12
12 Atunci tot Iuda a adus în cămări zeciuiala din grâu, din must și din untdelemn.
2 Cronici 31 : 12
12 Au adus în ele cu credincioșie darurile de mâncare, zeciuiala și lucrurile sfinte. Levitul Conania avea grija lor, și fratele său Șimei era al doilea după el.
Maleahi 3 : 10
10 Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare”, zice Domnul Oștirilor, „și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare!
2 Cronici 31 : 10
10 Atunci marele-preot Azaria, din casa lui Țadoc, i-a răspuns: „De când au început să se aducă darurile în Casa Domnului, noi am mâncat, ne-am săturat și a mai rămas mult, căci Domnul a binecuvântat poporul Său. Și iată ce mare grămadă a mai rămas!”
Leave a Reply