Despre ce spune Biblia Babilonul – Toate versetele biblice despre Babilonul

Acestea sunt versetele biblice despre care vorbesc Babilonul

Ieremia 51 : 58
58 Așa vorbește Domnul Oștirilor: „Zidurile cele largi ale Babilonului vor fi surpate, și porțile lui cele înalte vor fi arse cu foc. Astfel, popoarele muncesc degeaba și neamurile se trudesc pentru foc.”

Ieremia 50 : 1 – 46
1 Iată cuvântul rostit de Domnul asupra Babilonului, asupra țării haldeenilor, prin prorocul Ieremia:
2 „Dați de știre printre neamuri, dați de veste și înălțați un steag! Vestiți, nu ascundeți nimic! Spuneți: «Babilonul este luat! Bel este acoperit de rușine, Merodac este zdrobit! Idolii lui sunt acoperiți de rușine, idolii lui sunt sfărâmați!»
3 Căci împotriva lui se suie un neam de la miazănoapte, care-i va preface țara într-o pustie și nu va mai fi locuită; atât oamenii, cât și dobitoacele fug și se duc.
4 În zilele acelea, în vremurile acelea”, zice Domnul, „copiii lui Israel și copiii lui Iuda se vor întoarce împreună; vor merge plângând și-L vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor.
5 Vor întreba de drumul Sionului, își vor întoarce privirile spre el și vor zice: «Veniți să ne alipim de Domnul printr-un legământ veșnic, care să nu fie uitat niciodată!»
6 Poporul Meu era o turmă de oi pierdute; păstorii lor îi rătăceau, îi făceau să cutreiere munții; treceau de pe munți pe dealuri, uitându-și staulul.
7 Toți cei ce-i găseau îi mâncau, și vrăjmașii lor ziceau: «Noi nu suntem vinovați, fiindcă au păcătuit împotriva Domnului, Locașul neprihănirii, împotriva Domnului, Nădejdea părinților lor.»
8 Fugiți din Babilon, ieșiți din țara haldeenilor și mergeți ca niște țapi în fruntea turmei!
9 Căci iată că voi ridica și voi aduce împotriva Babilonului o mulțime de neamuri mari din țara de la miazănoapte; se vor înșirui în șiruri de bătaie împotriva lui și vor pune stăpânire pe el; săgețile lor sunt ca ale unui războinic iscusit, care nu se întoarce cu mâinile goale.
10 Astfel va fi dată pradă jafului Haldeea, și toți cei ce o vor jefui se vor sătura de jaf”, zice Domnul.
11 „Căci voi v-ați bucurat și v-ați veselit când ați jefuit moștenirea Mea! Da, săreați ca o juncană în iarbă, nechezați ca niște armăsari focoși!
12 Mama voastră este acoperită de rușine, cea care v-a născut roșește de rușine; iată, ea este coada neamurilor, este un pustiu, un pământ uscat și fără apă!
13 Din pricina mâniei Domnului nu va mai fi locuită și va fi o pustietate. Toți cei ce vor trece pe lângă Babilon se vor mira și vor fluiera pentru toate rănile lui.
14 Înșiruiți-vă de bătaie împrejurul Babilonului, voi, toți arcașii! Trageți împotriva lui, nu faceți economie de săgeți, căci a păcătuit împotriva Domnului.
15 Scoateți din toate părțile un strigăt de război împotriva lui! El întinde mâinile; temeliile i se prăbușesc; zidurile i se surpă — căci este răzbunarea Domnului. Răzbunați-vă pe el! Faceți-i cum a făcut și el!
16 Nimiciți-i cu desăvârșire din Babilon pe cel ce seamănă și pe cel ce mânuiește secera la vremea secerișului! Înaintea sabiei nimicitorului, fiecare să se întoarcă la poporul său, fiecare să fugă spre țara lui!
17 Israel este o oaie rătăcită pe care au gonit-o leii; împăratul Asiriei a mâncat-o cel dintâi, și acesta din urmă i-a zdrobit oasele, acest Nebucadnețar, împăratul Babilonului.”
18 De aceea așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, îl voi pedepsi pe împăratul Babilonului și țara lui cum l-am pedepsit pe împăratul Asiriei.
19 Îl voi aduce înapoi pe Israel în pășunea lui; va paște pe Carmel și pe Basan și își va potoli foamea pe muntele lui Efraim și în Galaad.
20 În zilele acelea, în vremea aceea”, zice Domnul, „se va căuta nelegiuirea lui Israel, și nu va mai fi, și păcatul lui Iuda, și nu se va mai găsi, căci voi ierta rămășița pe care o voi lăsa.
21 Suie-te împotriva țării de două ori răzvrătite, împotriva locuitorilor ei și pedepsește-i! Urmărește-i, măcelărește-i, nimicește-i”, zice Domnul, „și împlinește în totul poruncile Mele!
22 Strigăte de război răsună în țară și prăpădul este mare.
23 Cum s-a rupt și s-a sfărâmat ciocanul întregului pământ! Babilonul este nimicit în mijlocul neamurilor.
24 Ți-am întins o cursă, și ai fost prins, Babilonule, fără să te aștepți. Ai fost ajuns, apucat, pentru că ai luptat împotriva Domnului.
25 Domnul Și-a deschis casa de arme și a scos din ea armele mâniei Lui, căci aceasta este o lucrare a Domnului, Dumnezeului Oștirilor, în țara haldeenilor.
26 Pătrundeți din toate părțile în Babilon, deschideți-i grânarele, faceți-le niște mormane ca niște grămezi de snopi și nimiciți-le! Nimic să nu mai rămână din el!
27 Ucideți-i toți taurii și înjunghiați-i! Vai de ei, căci a venit ziua, vremea pedepsirii lor!
28 Ascultați strigătele fugarilor, ale celor ce scapă din țara Babilonului, ca să vestească în Sion răzbunarea Domnului, Dumnezeului nostru, răzbunarea pentru Templul Său!
29 Chemați-i împotriva Babilonului pe arcași, voi, toți care încordați arcul! Tăbărâți în jurul lui, ca nimeni să nu scape, răsplătiți-i după faptele lui, faceți-i întocmai cum a făcut și el! Căci s-a semețit împotriva Domnului, împotriva Sfântului lui Israel.
30 De aceea tinerii lui vor cădea pe ulițe și toți oamenii lui de război vor pieri în ziua aceea”, zice Domnul.
31 „Iată, am necaz pe tine, îngâmfatule”, zice Domnul, Dumnezeul Oștirilor, „căci a sosit ziua, vremea pedepsirii tale!
32 Îngâmfatul acela se va poticni și va cădea și nimeni nu-l va ridica; voi pune foc cetăților lui, și-i va mistui toate împrejurimile.”
33 Așa vorbește Domnul Oștirilor: „Copiii lui Israel și copiii lui Iuda sunt apăsați împreună; toți cei ce i-au dus robi îi opresc și nu vor să le dea drumul.
34 Dar puternic este Răzbunătorul lor, El, al cărui Nume este Domnul Oștirilor. El le va apăra pricina, ca să dea odihnă țării și să-i facă pe locuitorii Babilonului să tremure.
35 Sabia împotriva haldeenilor”, zice Domnul, „împotriva locuitorilor Babilonului, împotriva căpeteniilor și a înțelepților lui!
36 Sabia împotriva prorocilor minciunii, ca să ajungă ca niște oameni fără minte! Sabia împotriva vitejilor lui, ca să rămână încremeniți!
37 Sabia împotriva cailor și carelor lui, împotriva oamenilor de tot felul care sunt în mijlocul lui, ca să ajungă ca femeile! Sabia împotriva vistieriilor lui, ca să fie jefuite!
38 Seceta peste apele lui, ca să sece! Căci este o țară de idoli și au înnebunit cu idolii lor.
39 De aceea fiarele pustiei se vor așeza acolo împreună cu șacalii, și struții vor locui acolo; nu va mai fi locuit niciodată, ci veșnic va rămâne nelocuit.
40 Ca și Sodoma și Gomora și cetățile vecine pe care le-a nimicit Dumnezeu”, zice Domnul, „așa nu va mai fi locuit nici el și nimeni nu se va mai așeza acolo.
41 Iată, vine un popor de la miazănoapte, și un neam mare și niște împărați puternici se ridică de la marginile pământului.
42 Poartă arc și suliță, sunt necruțători și fără milă; glasul le mugește ca marea; sunt călări pe cai, ca un om gata de luptă împotriva ta, fiica Babilonului!
43 Împăratul Babilonului aude vestea, mâinile îi slăbesc și îl apucă groaza, ca durerea pe o femeie care naște…
44 Iată, vrăjmașul se suie ca un leu de pe malurile îngâmfate ale Iordanului împotriva locuinței tale tari; deodată îi voi izgoni de acolo și îl voi pune peste ei pe acela pe care l-am ales. Căci cine este ca Mine? Cine-Mi va porunci? Și care căpetenie Îmi va sta împotrivă?”
45 De aceea ascultați hotărârea pe care a luat-o Domnul împotriva Babilonului și planurile pe care le-a făcut El împotriva țării haldeenilor: „Cu adevărat, îi vor târî ca pe niște oi slabe; cu adevărat, le vor pustii locuința.
46 De strigătul luării Babilonului se cutremură pământul și se aude un strigăt de durere printre neamuri.”

Apocalipsa 17 : 1 – 18
1 Apoi unul din cei șapte îngeri care țineau cele șapte potire a venit de a vorbit cu mine și mi-a zis: „Vino să-ți arăt judecata curvei celei mari, care șade pe ape mari!
2 Cu ea au curvit împărații pământului, și locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei.”
3 Și m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Și am văzut o femeie șezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă și având șapte capete și zece coarne.
4 Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură și cu stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare. Ținea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni și de necurățiile curviei ei.
5 Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor și a spurcăciunilor pământului”.
6 Și am văzut-o pe femeia aceasta îmbătată de sângele sfinților și de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.
7 Și îngerul mi-a zis: „De ce te miri? Îți voi spune taina acestei femei și a fiarei care o poartă și care are cele șapte capete și cele zece coarne.
8 Fiara pe care ai văzut-o era și nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc și are să se ducă la pierzare. Și locuitorii pământului ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieții se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este și va veni.
9 Aici este mintea plină de înțelepciune: cele șapte capete sunt șapte munți pe care șade femeia.
10 Sunt și șapte împărați: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă, și când va veni, va rămâne puțină vreme.
11 Și fiara care era și nu mai este, ea însăși este al optulea împărat: este din numărul celor șapte și merge la pierzare.
12 Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împărați care n-au primit încă împărăția, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara.
13 Toți au același gând și îi dau fiarei puterea și stăpânirea lor.
14 Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor și Împăratul împăraților. Și cei chemați, aleși și credincioși care sunt cu El de asemenea îi vor birui.”
15 Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, pe care șade curva, sunt noroade, gloate, neamuri și limbi.
16 Cele zece coarne pe care le-ai văzut și fiara o vor urî pe curvă, o vor pustii și o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca și o vor arde cu foc.
17 Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul: să se învoiască pe deplin și să-i dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu.
18 Și femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împărații pământului.”

Apocalipsa 16 : 19
19 Cetatea cea mare a fost împărțită în trei părți, și cetățile neamurilor s-au prăbușit. Și Dumnezeu Și-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.

Apocalipsa 18 : 1 – 24
1 După aceea am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s-a luminat de slava lui.
2 El a strigat cu glas tare și a zis: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate și urâte,
3 pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, și împărații pământului au curvit cu ea, și negustorii pământului s-au îmbogățit prin risipa desfătării ei.”
4 Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei!
5 Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit și au ajuns până în cer, și Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirile ei.
6 Răsplătiți-i cum v-a răsplătit ea și întoarceți-i de două ori cât faptele ei! Turnați-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!
7 Pe cât s-a slăvit pe sine însăși și s-a desfătat în risipă, pe atât dați-i chin și tânguire! Pentru că zice în inima ei: «Șed ca împărăteasă, nu sunt văduvă și nu voi ști ce este tânguirea»,
8 tocmai de aceea într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea și foametea. Și va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.
9 Și împărații pământului, care au curvit și s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge și o vor boci.
10 Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, și vor zice: «Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ți-a venit judecata!»
11 Negustorii pământului o plâng și o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa
12 — marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in subțire, de purpură, de mătase și de stacojiu — , nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeș, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fier și de marmură,
13 nici scorțișoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămâia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grâul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruțele, nici robii, nici sufletele oamenilor.
14 Și roadele atât de dorite sufletului tău s-au dus de la tine. Toate lucrurile alese, strălucite, sunt pierdute pentru tine, și nu le vei mai găsi.
15 Cei ce fac negoț cu aceste lucruri, care s-au îmbogățit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plânge, se vor tângui
16 și vor zice: «Vai! vai! Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte subțire, cu purpură și cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare!
17 Atâtea bogății într-un ceas s-au prăpădit!» Și toți cârmacii, toți cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii și toți cei ce câștigă din mare stăteau departe;
18 și când au văzut fumul arderii ei, strigau: «Care cetate era ca cetatea cea mare?»
19 Și își aruncau țărână în cap, plângeau, se tânguiau, țipau și ziceau: «Vai! vai! Cetatea cea mare, al cărei belșug de scumpeturi i-a îmbogățit pe toți cei ce aveau corăbii pe mare! Într-o clipă a fost prefăcută într-un pustiu!»
20 Bucură-te de ea, cerule! Bucurați-vă și voi, sfinților, apostolilor și prorocilor, pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate și a judecat-o!”
21 Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare și a zis: „Cu așa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, și nu va mai fi găsit!
22 Și nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cântece din instrumente, nici cântători din fluiere, nici cântători din trâmbițe. Nu se va mai găsi la tine niciun meșter în vreun meșteșug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii.
23 Lumina lămpii nu va mai lumina în tine și nu se va mai auzi în tine glasul mirelui și al miresei, pentru că negustorii tăi erau mai-marii pământului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta
24 și pentru că acolo a fost găsit sângele prorocilor și al sfinților și al tuturor celor ce au fost înjunghiați pe pământ.”

2 Împărați 24 : 7
7 Împăratul Egiptului n-a mai ieșit din țara lui, căci împăratul Babilonului luase tot ce era al împăratului Egiptului, de la Pârâul Egiptului până la râul Eufrat.

Psalmul 137 : 8
8 Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ți va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut!

Ieremia 32 : 28
28 De aceea așa vorbește Domnul: «Iată, dau cetatea aceasta în mâinile haldeenilor și în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și o va lua.

Ieremia 46 : 13 – 26
13 Iată cuvântul spus de Domnul către prorocul Ieremia despre venirea lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, ca să lovească țara Egiptului:
14 „Dați de știre în Egipt, dați de veste la Migdol și vestiți la Nof și la Tahpanes! Ziceți: «Scoală-te, pregătește-te, căci sabia mănâncă în jurul tău!»
15 Pentru ce au căzut vitejii tăi? Nu pot să țină piept, căci Domnul îi răstoarnă.
16 El îi face pe mulți să se poticnească; cad unul peste altul și zic: «Haidem să ne întoarcem la poporul nostru, în țara noastră de naștere, departe de sabia nimicitorului!»
17 Acolo strigă: «Faraon, împăratul Egiptului, nu este decât un pustiu, căci a lăsat să treacă clipa potrivită.»
18 Pe viața Mea”, zice Împăratul, al cărui Nume este Domnul Oștirilor, „ca Taborul printre munți, cum înaintează Carmelul în mare, așa va veni.
19 Fă-ți calabalâcul pentru robie, locuitoare, fiica Egiptului! Căci Noful va ajunge un pustiu, va fi pustiit și nu va mai avea locuitori.
20 Egiptul este o juncană foarte frumoasă… Nimicitorul vine de la miazănoapte peste ea…
21 Simbriașii lui, de asemenea, sunt ca niște viței îngrășați în mijlocul lui. Dar și ei dau dosul, fug toți fără să poată ține piept, căci vine peste ei ziua nenorocirii lor, ziua pedepsirii lor.
22 I se aude glasul ca fâșâitul unui șarpe. Căci ei înaintează cu o oștire și vin cu topoare împotriva lui, ca niște tăietori de lemne.
23 Tăiați-i pădurea”, zice Domnul, „măcar că este fără capăt! Căci sunt mai mulți decât lăcustele și nu-i poți număra.
24 Fiica Egiptului este acoperită de rușine și este dată în mâinile poporului de la miazănoapte.”
25 Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, zice: „Iată, îi voi pedepsi pe Amon din No, pe Faraon și Egiptul, pe dumnezeii și împărații lui, pe Faraon și pe cei ce se încred în el.
26 Îi voi da în mâinile celor ce vor să-i omoare, în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și în mâinile slujitorilor lui. După aceea însă, Egiptul va fi locuit ca în zilele de altădată”, zice Domnul.

Geneza 10 : 10
10 El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad și Calne, în țara Șinear.

Daniel 3 : 1
1 Împăratul Nebucadnețar a făcut un chip de aur, înalt de șaizeci de coți și lat de șase coți. L-a ridicat în valea Dura, în ținutul Babilonului.

Daniel 2 : 21 – 38
21 El schimbă vremurile și împrejurările; El îi răstoarnă și îi pune pe împărați; El le dă înțelepciune înțelepților și pricepere celor pricepuți;
22 El descoperă ce este adânc și ascuns; El știe ce este în întuneric și la El locuiește lumina.
23 Pe Tine, Dumnezeul părinților mei, Te slăvesc și Te laud că mi-ai dat înțelepciune și putere și mi-ai făcut cunoscut ce Ți-am cerut noi, căci ne-ai descoperit taina împăratului!”
24 După aceea Daniel s-a dus la Arioc, căruia îi poruncise împăratul să-i piardă pe înțelepții Babilonului; s-a dus și i-a vorbit așa: „Nu-i pierde pe înțelepții Babilonului! Du-mă înaintea împăratului, și-i voi da împăratului tâlcuirea!”
25 Arioc l-a dus degrabă pe Daniel înaintea împăratului și i-a vorbit așa: „Am găsit între prinșii de război ai lui Iuda un om care-i va da împăratului tâlcuirea.”
26 Împăratul a luat cuvântul și i-a zis lui Daniel, care se numea Beltșațar: „Ești tu în stare să-mi spui visul pe care l-am visat și tâlcuirea lui?”
27 Daniel a răspuns înaintea împăratului și a zis: „Ce cere împăratul este o taină pe care înțelepții, cititorii în stele, vrăjitorii și ghicitorii nu sunt în stare să i-o descopere împăratului.
28 Dar este în ceruri un Dumnezeu care descoperă tainele și care-i face cunoscut împăratului Nebucadnețar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă. Iată visul tău și vedeniile pe care le-ai avut în patul tău.
29 În patul tău, împărate, ți-au venit în minte gânduri cu privire la cele ce vor fi după aceste vremuri, și Cel ce descoperă tainele ți-a făcut cunoscut ce se va întâmpla.
30 Însă, dacă mi s-a descoperit taina aceasta, nu înseamnă că este în mine o înțelepciune mai mare decât a tuturor celor vii, ci ca să i se dea împăratului tâlcuirea ei și să afli ce-ți dorește inima să știi.
31 Tu, împărate, te uitai, și iată că ai văzut un chip mare. Chipul acesta era foarte mare și de o strălucire nemaipomenită. Stătea în picioare înaintea ta, și înfățișarea lui era înfricoșătoare.
32 Capul chipului acestuia era de aur curat; pieptul și brațele îi erau de argint; pântecele și coapsele îi erau de aramă;
33 fluierele picioarelor, de fier; picioarele, parte de fier și parte de lut.
34 Tu te uitai la el, și s-a dezlipit o piatră fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier și de lut ale chipului și le-a făcut bucăți.
35 Atunci fierul, lutul, arama, argintul și aurul s-au sfărâmat împreună și s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul și nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte mare și a umplut tot pământul.
36 Iată visul. Acum îi vom spune și tâlcuirea înaintea împăratului.
37 Tu, împărate, ești împăratul împăraților, căci Dumnezeul cerurilor ți-a dat împărăție, putere, bogăție și slavă.
38 El ți i-a dat în mâini, oriunde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele câmpului și păsările cerului și te-a făcut stăpân peste toate acestea: tu ești capul de aur.

1 Petru 5 : 13
13 Biserica aleasă cu voi care este în Babilon vă trimite sănătate. Tot așa și Marcu, fiul meu.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *